La Spitalul de Urgente din Iasi au ajuns, la sfarsitul saptamanii, nu mai putin de 16 persoane care au cazut de la inaltimi considerabile, fie de pe acoperisul caselor, fie din copacii pe care ii au in gradina. Toti le-au spus medicilor ca faceau curatenia de primavara cand au suferit accidentul. Daca unii au scapat teferi, doar cu zgarieturi, altii s-au ales cu fracturi care necesita interventii chirurgicale grele. Unul, mai „norocos”, a cazut de la 6 metri inaltime. Barbatul, de 36 de ani, a vrut sa-si repare acoperisul casei, iar acum are o fractura la coloana. Mai rau, la Timisoara, din cauza vantului puternic, un barbat de 59 de ani, care repara acoperisul cladirii in care lucra, s-a dezechilibrat si a cazut de la 7 metri inaltime, murind pe loc. (E.N./ D.Z.)